Istoria fierului de călcat

Călcatul hainelor e o treabă de-a casei care pare destul de modernă.

Îți poți imagina o femeie din antichitate care-și calcă hainele?

Eu cel puțin nu. 

Pentru că în antichitate nu aveau fiare de călcat (cel puțin asta credeam eu).

Când mă gândesc la o persoană înaintea anilor 1900 care are grijă de hainele ei îmi imaginez o femeie pe marginea râului care își spală hainele și apoi le pune la uscat pe o sârmă.

Dar e o credință falsă de-a mea, pentru că strămoșii noștri petreceau la fel de mult timp ca noi la spălarea, uscarea și călcarea hainelor.

Poate chiar mai mult, pentru că aveau condiții precare față de noi, care necesitau mai mult timp.

În acest articol îți voi spune puțin despre istoria fierului de călcat, cum obișnuiau oamenii să-și îngrijească hainele în trecut și invențiile care au revoluționat fierul de călcat.

Fierul electric

Să începem cu fierul de călcat modern, cel pe care îl ții în mână de fiecare dată când îți calci tricourile, cămășile sau pantalonii.

El a fost inventat în anii 1880 de Henry W. Seeley. 

Ș-a deosebit de modelele precedente prin faptul că se încălzea electric.

Chiar dacă asta era un avantaj enorm față de descoperirile precedente de alimentare a fiarelor de călcat, care mergeau pe benziă, kerosen sau gaze naturale (care obișnuiau să explodeze) ,fierul electric de călcat a prins în piață abia 10 ani mai târziu.

Când aceeași persoană a adăugat pulverizarea particulelor de apă. Cum găsești și pe cele moderne.

Înainte de asta, hainele trebuiau umezite manual, ceea ce îngreuna procesul.

Răspândirea fierului de călcat a fost ajutată și de electrificarea caselor din America, care avea loc în aceeași perioadă și care i-a oferit un imbold.

Revenind la istoria fiarelor de călcat.

Acum suntem la jumătate anilor 1800, când a fost inventat fierul de călcat electric.

Dar avem dovezi care datează de prin secolul 1 î.Hr. ce dovedesc că în China populația folosea o metodă de a călca hainele.

Chinezii obișnuiau să ia un compartiment de metal în care puneau ceva fierbine precum cărbuni sau apă fierbinte după care treceau peste haine pentru a le îndrepta.

Spre exemplu o tigaie în care puneau cărbuni fierbinți.

Acest mod de a călca a continuat și pe celelalte continente, dar în alt fel.

Fierul de călcat solid

Vom lua în ordine cronologică tipurile de fiare de călcat, iar printre primele a fost fierul de călcat solid.

Care, după cum spune și numele, era alcătuit dintr-o bucată solidă de metal ce avea un mâner.

Luai fierul de călcat, îl puneai pe sobă la încălzit, după care începeai treaba.

Dar nu era un job atât de ușor. 

De cele mai multe ori te ardeai din cauza mânerului fierbinte care se încălzea odată cu fierul de călcat.

Pentru a preveni rănile oamenii foloseau o cârpă în jurul mânerului.

Chiar și așa, greșelile apăreau din partea utilizatorului și tot se ajungea la răni.

De aceea prin anul 1870 a fost patentat un fier de călcat cu mâner detașabil. 

Dar asta nu era singura grijă a utilizatorilor. 

Dacă voiai haine impecabile în antichitatea trebuie să ai grijă la mai multe lucruri. Fiarele de călcat antice necesitau mentenanță continuă. Trebuiau să fie curate lună pentru că erau în contact direct cu hainele. Trebuiau șlefuite și polișate constant și ferite de rugină.

Să nu mai spun de faptul că la cel mai mic contact cu substanțele inflamabile, care erau în fiecare casă din acea perioadă, puteau provoca un incendiu.

Aceeași căldură care putea porni un incendiu, putea și să distrugă hainele. Prea puțină căldură și nu scoți cutele din haine, prea multă și arzi hainele. Unul dintre testele folosite era saliva, dacă aluneca de pe metal era prea fierbinte.

Dar cu experiența puteai apropia fierul de călcat de obraz și îți dădeai seama dacă era prea fierbinte sau îl puteai folosi.

Fierul de călcat tip cutie

După aceste fiare de călcat au apărut cele goale pe interior.

Fiindcă fiarele de călcat solide se răceau repede era aproape necesar să ai 2 pregătite. Pe unul îl foloseai la călcat, iar pe celălalt îl puneai pe sobă la încălzit. Era un proces constant pe care îl repetai.

Călcai cu un fier pentru un timp, după care se răcea. Te duceai la sobă, îl luai pe cel cald și îl locul lui îl puneai pe cel rece, după care îți continuai treaba.

De aceea au fost introduse fiarele de călcat goale pe interior în care puneai cărbuni. 

Ele pot fi deosebite prin găurile laterale care permiteau cărbunilor să “respire” pentru a continua arderea.

Cu timpul și acest fier de călcat a trecut prin schimbări. Pentru că rezolva 2 probleme: țineau fierul de călcat cald mai mult timp și erau mai ușoare.

Dar mentenanța era la fel de dificilă ca celelalte fiare de călcat. Pe lângă asta introducea o nouă problemă.

Fumul emanat de cărbuni intra în țesăturile hainelor, iar dacă utilizatorul nu era atent putea distruge hainele cu bucăți de cărbuni sau cenușă.

Inițial cărbunii au fost înlocuiți cu cărămizi încălzite. Dar se revenea la conceptul de fier de călcat solid care era greu și menținea puțin căldura.

Deci s-au adus variații de fiare de călcat alimentate de gaze naturale sau lichide precum benzina sau kerosen.

Problema cu acestea era riscul enorm pe care și-l asuma utilizatorul… pentru că obișnuiau să explodeze.

Probabil puțin plăcut pentru o persoană în anii 1800 când o simplă infecție cel mai probabil rezulta în moarte.

-

Ce ne spune această istorie a fierului de călcat?

Condițiile de trai pe care le avem astăzi sunt cu mult peste cele pe care le trăiau strămoșii noștri și data viitoare când ne folosim de tot ce avem în jurul nostru am putea fi mai recunoscători.